22/12/2025
Statul își devorează propria economie. Cu controale, amenzi și satisfacție bolnavă
Există o satisfacție aproape obscenă în discursul oficialilor guvernamentali din ultima perioadă. O vedem zilnic: „controale peste tot”, „amenzi record”, „firme închise”, „statul nu mai tolerează nimic”. Tonul e triumfalist, aproape euforic. De parcă ar fi câștigat un război.
Doar că războiul nu e cu evaziunea mare, nu e cu mafia, nu e cu rechinii care scot miliarde din România. Războiul e cu economia privată mică și medie, adică exact cu cei care țin statul în viață.
ANAF, Garda de Mediu, ITM, DSP, toate inspectoratele și agențiile au luat-o razna. Aleargă prin țară ca niște haite de lupi flămânzi, vânând brutării, service-uri auto, mici magazine, firme de construcții, transportatori, producători locali. Amenzi maxime. Suspendări. Închideri. Zero avertismente. Zero proporționalitate. Zero discernământ.
Și apoi se bat cu pumnii în piept: „Uitați ce eficienți suntem!”
Cui îi faceți dreptate, de fapt?
Pe cine amendați? Pe multinaționalele care își externalizează profiturile? Pe băncile care scot miliarde din țară? Pe companiile de stat unde jaful e instituționalizat?
Nu.
Îi amendați pe cei care vă plătesc salariile.
Economia privată este deja cu un picior în groapă: costuri uriașe, taxe tot mai mari, birocrație sufocantă, instabilitate legislativă, lipsă de predictibilitate. Iar peste toate astea, statul vine acum cu bocancii, cu amenzi record și cu închideri pe bandă rulantă.
Rezultatul? Nu „disciplinare fiscală”.
Rezultatul este dispariția firmelor.
România se golește de firme. La propriu.
Ieri, într-o localitate mică din sudul României, peste 20 de firme și-au mutat sediul social în Bulgaria. Alte câteva urmează să se declare inactive. Nu pentru că vor să „fenteze statul”, ci pentru că nu mai pot respira.
Bulgaria nu are controale mai puține. Are mai mult bun-simț. Are taxe predictibile. Are stat care înțelege că, dacă omori economia privată, rămâi doar cu funcționari care se controlează între ei.
În România, statul pare să creadă că poate trăi fără sector privat. Ca un parazit care își omoară gazda și apoi se miră că moare și el.
Controlul nu mai este control. Este represiune
Ce vedem azi nu mai este aplicarea legii. Este represiune fiscală. Este disperare bugetară mascată în „fermitate”. Statul nu mai caută conformare, caută bani cu orice preț. Rapid. Brutal. Fără să-i pese de consecințe.
Firmele nu mai sunt corectate. Sunt executate.
Antreprenorii nu mai sunt parteneri. Sunt inamici.
Economia nu mai este motor. Este pradă.
Și apoi ne vom întreba, cu o falsă mirare:
– de ce pleacă firmele?
– de ce nu mai sunt investiții?
– de ce scade colectarea?
– de ce cresc șomajul și munca la negru?
Răspunsul e simplu: pentru că statul român își distruge propria bază de existență.
Un stat care își urăște contribuabilii
România a ajuns un stat care își urăște contribuabilii onești, care muncesc, plătesc taxe și încearcă să supraviețuiască. În loc să lupte cu marea evaziune și cu hoția organizată, statul lovește în cei mai vulnerabili.
Este cea mai sigură rețetă pentru faliment economic.
Nu, asta nu e reformă.
Nu, asta nu e ordine.
Asta este sinucidere economică asistată, aplaudată de niște oficiali care cred că bugetul se umple cu amenzi, nu cu economie vie.
Iar când ultimul antreprenor va stinge lumina și va pleca, statul va rămâne singur, cu inspectorii lui, cu procesele-verbale și cu un buget gol.
Atunci nu va mai fi pe cine să amendeze.
☆preluat
