08/06/2023
În cazul în care dețineți o polița de asigurare a dezastrelor - PAD și aveţi o daună provocată de inundaţie, alunecare de teren sau cutremur de pământ, ca fenomene naturale, trebuie să parcurgeţi următorii pași:
• Anunțați imediat autorităţile competente - instituţiile cele mai apropiate de locul producerii evenimentului, abilitate să constate și să declare starea de dezastru natural și să delimiteze zonele calamitate pentru orice eveniment cuprins în riscurile asigurate: unităţile de pompieri, poliţie, primăria localităţii sau la alte organe abilitate prin lege (Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență);
• Solicitați întocmirea actelor referitoare la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat;
• Luați măsurile necesare în vederea limitării pagubei și prevenirea degradărilor ulterioare;
• Contactați în cel mai scurt timp, fără însă a depăși cele 60 zile de la data producerii evenimentului asigurat, asigurătorul care a eliberat PAD.