Magic Asigurări Timișoara

Magic Asigurări Timișoara Servicii profesionale în domeniul asigurărilor obligatorii și facultative. Sunt Claudia Balica și de 25 de ani activez în domeniul asigurărilor.

Mi-am început activitatea acum aproape trei decenii, ca și salariat la o companie, având biroul exact în spațiul în care îmi desfășor și acum activitatea. Am ales să continui munca în parteneriat cu fosta companie angajatoare, iar acest lucru a reprezentat un beneficiu pentru toți acei clienți care se obișnuiseră deja cu locul în care își pot găsi asigurarea potrivită. Stabilitatea, seriozitatea ș

i profesionalismul sunt importante în toate domeniile de activitate.

În acești 25 de ani învățarea continuă a venit la pachet cu adaptarea la era digitală și la rafinarea capacității de a identifica nevoile de asigurare. Privesc munca aceasta ca fiind un parteneriat între asigurător, broker și persoana asigurată. Un om mulțumit, un om căruia i s-au acoperit nevoile în mod real este un om mai liniștit.

Îmi place să învăț continuu iar interacțiunea cu oamenii este cheia stabilității în domeniul în care activez. E important să-mi văd clienții mulțumiți după o întâlnire în care fie am găsit împreună o soluție care satisface nevoia lor de asigurare, fie preiau operațiunea de analiză și îi îndrum spre ceea ce li se potrivește mai bine. Asigurările pot fi salvatoare în nenumărate situații de viață, iar a privi acest domeniu un pic dincolo de sfera asigurărilor obligatorii este un aspect care devine semnificativ în procente tot mai mari în zilele noastre. De aceea aleg să ofer informații educaționale clienților mei, să le transmit din ceea ce știu pentru a-i ghida către cea mai bună asigurare de care au nevoie.

08/09/2023

Suntem un afterschool ce își propune să descopere și să exploreze potențialul fiecărui copil, să îl ajute să obțină performanțe scolare, dar și să își dezvolte personalitatea și să găsească propriul traseu în viață!

01/09/2023

UPDATE ora 12:20: Guvernul a aprobat proiectul de OUG elaborat la nivelul ASF. Polițele Euroins vor fi valabile până pe 8 decembrie, inclusiv. „O altă decizie importantă este prelungirea valabilității polițelor Euroins cu încă trei luni, adică până pe 8 decembrie. Motivul acestei modi...

25/10/2022

Next Ins Pro, parte a grupului polonez Unilink, cel mai mare broker din Europa Centrala si de Sud Est, cu operatiuni in Polonia, Romania, Bulgaria, Cehia, Slovacia si Republica Moldova va coordona vanzarile asiguratorului grec, Hellas Direct in Romania.

TU ești asigurat? Polița ta de asigurare e încă valabilă?!!! Asigurările RCA încheiate la City Insurance expiră în 10 ma...
08/05/2022

TU ești asigurat?
Polița ta de asigurare e încă valabilă?

!!! Asigurările RCA încheiate la City Insurance expiră în 10 mai 2022.
Pentru a fi în continuare asigurați trebuie să încheiați o altă poliță de asigurare.

Address

Calea Circumvalatiunii Nr. 45
Timisoara
300671

Opening Hours

Monday 09:00 - 16:00
Tuesday 09:00 - 16:00
Wednesday 09:00 - 16:00
Thursday 09:00 - 16:00
Friday 09:00 - 16:00

Telephone

+40745207474

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Magic Asigurări Timișoara posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Magic Asigurări Timișoara:

Share