06/03/2023
PAID a plătit deja despăgubirile pentru 45 dosare din totalul de 944 înregistrate până la data de 6 martie 2023, ca urmare a cutremurelor produse în luna februarie.
De ce este obligatorie asigurarea locuinței împotriva dezastrelor naturale?
- Pentru că statisticile și studiile de specialitate arată că România este expusă riscurilor de cutremur, inundații și alunecări de teren. Pentru că bugetele locale și de stat acoperă infrastructura critică, fie că-i vorba de spitale, școli sau alte clădiri administrative.
- Pentru că este un produs social, accesul la asigurările facultative fiind limitat pentru persoanele din categoriile vulnerabile.
- Pentru că, pe principiul solidarității sociale, avem nevoie de un fond de asigurare la care să participe toți proprietarii de locuințe, pentru că oricine, oricând, oriunde, poate fi afectat de cutremur, alunecare de teren sau inundații.
80% dintre proprietarii de locuințe NU pot beneficia de niciun ajutor de reconstrucție din partea statului, în cazul în care imobilele ar fi afectate de cutremur, alunecare de teren sau inundație. Aceasta este consecința directă a faptului că nu și-au făcut asigurarea de locuință obligatorie . Practic, în cazul unui dezastru major, aceste familii riscă să rămână și fără casă, dar și fără ajutorul care ar fi putut veni din bugetul local sau de stat.
PAD nu acoperă despăgubiri pentru:
• locuinţe construite în zone în care organele în drept au interzis acest lucru prin acte publice sau comunicate asiguratului;
• prăbușirea clădirilor exclusiv ca urmare a defectelor de construcţie, chiar dacă are legătură cu producerea unui risc asigurat;
• cheltuielile de cazare provizorie până la refacerea locuinţei care face obiectul asigurării PAD și care a fost avariată în urma producerii unui risc acoperit.
În cazul asigurării PAD, reparația locuinței avariate se poate efectua numai după ce avariile au fost constatate de către reprezentantul societății.
Despăgubirile acordate de PAID pentru daunele acoperite prin PAD nu pot depăși valoarea sumei asigurate obligatoriu, cuantumul efectiv al daunei și nici valoarea reală a locuinţei la momentul producerii dezastrului natural.
Asigurarea PAD - pași de urmat în cazul unei daune:
• Anunțați imediat autorităţile competente - instituţiile cele mai apropiate de locul producerii evenimentului, abilitate să constate și să declare starea de dezastru natural și să delimiteze zonele calamitate pentru orice eveniment cuprins în riscurile asigurate: unităţile de pompieri, poliţie, primăria localităţii sau la alte organe abilitate prin lege (Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență);
• Solicitați întocmirea actelor referitoare la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat;
• Luați măsurile necesare în vederea limitării pagubei și prevenirea degradărilor ulterioare;
• Contactați în cel mai scurt timp, fără însă a depăși cele 60 zile de la data producerii evenimentului asigurat, asigurătorul care a eliberat PAD.
Verifică valabilitatea poliței PAD aici 👉 https://www.paidromania.ro/myPad/flow/
Asigurarea obligatorie PAD acoperă daunele produse de inundații, ca fenomen natural, asupra construcţiilor cu destinaţia de locuință. Bunurile din locuință pot fi și ele asigurate printr-o asigurare facultativă, care completează asigurarea obligatorie cu sume mai mari și riscuri mai multe. NU putem încheia asigurări facultative pentru o locuinţă care nu are încheiată în prealabil o asigurare obligatorie PAD. Câți dintre români au o asigurare de viață sau de sănătate care ar putea atenua efectele și așa devastatoare ale unui cutremur?
Află mai multe detalii de la specialiștii Renomia SRBA, solicitând o ofertă personalizată pe adresa de e-mail: [email protected].