Pavel Imobiliare

10/04/2023

Povestea Casa dintre Tei are ca moașă bunătatea oamenilor, are ca părinți pasiunea și dedicația oamenilor și va avea ca frați implicarea, valoarea și pasiunea oamenilor. Este un proiect de suflet!

A fost odată ca niciodată, a fost o zi de iarnă, a fost ultima zi a anului 2015, ziua în care fiecare dintre noi, își pune în ordine gândurile, își analizează viața trecută, realizările și eșecurile anului ce a trecut și își stabilește obiectivele, dă voie gândurilor să zboare și în cele din urmă își urmează visul său poate vocația și începe să scrie povestea.

În ultima lună din 2015 mi s-a confirmat faptul că oamenii sunt buni! Partenerii mei de afaceri, prietenii și cunoscuții mi-au demonstrat în luna decembrie că există multă bunătate în fiecare dintre noi! Acești oameni mi-au dat aripi, alții m-au ajutat să cresc și mi-au crescut aripile și echipa 'Casa dintre tei' mă invață să zbor! Am înțeles că fiecare dintre noi poate să facă ceva astfel încât lumea să devină mai bună! Eu am avut un vis! L-am pus pe hârtie! Apoi am povestit despre el! L-am împărtășit prietenilor mei! Am pus în poveste personajele! Am creat viziunea! Și iată s-a născut Casa dintre tei!

Casa dintre tei are în spate o poveste, are în spate valori reale, are în spate o echipă, are in spate oameni și în față un proiect pentru oameni! Vom transforma povestea în realitate. Bătrânii bolnavi de Alzheimer vor avea casa pe care și-o amintesc din tinerețe, vor avea lângă ei oameni, natură și multă dragoste, iar atelierul de covoare va arăta lumii întregi că tradițiile românești nu au murit.

Vom ajuta satul românesc să renască, tradițiile românești să prindă din nou viață și vom învăța alături de batranii bolnavi de Alzheimer să trăim în prezent, trecutul! Aceasta este povestea noastră, pe scurt, poveste care nu ar fi prins viață fără o echipă minunată.

In vara anului trecut am întâlnit, la marginea Adjudului, locuind într-un container lângă adăpostul de câini, două minunății, Estera și Maria. Deși aveau 8 ani, până la această vârstă nu urmaseră cursurile niciunei instituții de învățământ, nefiind înscrise nici la grădiniță, dar nici la școală.

Pentru că ne-am dorit să ajutăm mai mulţi copii din comunitatea lor, în septembrie ne-am extins activitatea și în ceea ce privește domeniul serviciilor sociale, apărarea drepturilor şi promovarea intereselor cetăţeneşti şi sănătate.

Astfel, la sfârșitul aceleiași luni am început treaba și am reușit să înscriem la școală la clasa zero din cadrul Școlii Gimnaziale Mareșal Averescu din Adjud două fetițe pe care le-am cunoscut în vara aceluiași an. În urma vizitei, am descoperit că acestea trăiau în condiții nefavorabile, nedispunând de posibilitățile aferente studiului și nebeneficiind de bucuriile copilăriei. În urma acestor demersuri, am continuat să le vizităm pentru a le livra „kiturile de instalare” și hăinuțe pentru a intra în noul an școlar ca la carte.

Ne dorim să scriem un nou capitol pentru povestea noastră. Noul nostru scop este construcţia unei case pentru copiii din orașul Adjud, județul Vrancea și familiile acestora. Vrem că creăm comunitatea de care nu beneficiat până acum.

Avocat Camelia Ionescu, Ionescu si Asociatii

Address

Strada Barajul Arges
Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 21:00
Tuesday 09:00 - 21:00
Wednesday 09:00 - 21:00
Thursday 09:00 - 21:00
Friday 09:00 - 21:00
Saturday 09:00 - 21:00
Sunday 09:00 - 21:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Pavel Imobiliare posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Pavel Imobiliare:

Share