01/05/2026
🔴 Bolojan atacă dur două companii din energie: Transelectrica a tolerat blocaje, Hidroelectrica „n-a făcut nimic”
Bolojan a aprins lumina în energie și, surpriză, camera era plină de băieți care vindeau întuneric cu aviz de racordare.
Premierul spune că România consumă iarna cam 9.000 de megawați. Dar noi avem avize emise sau în procesare pentru 120.000 de megawați. Adică de peste 13 ori mai mult decât consumul de vârf. E superb. România nu are destulă energie ieftină, dar are birocrație energetică pentru un mic imperiu solar pe Marte.
Asta e genial la statul român: nu produce suficient, dar aprobă fantastic. Suntem campioni la energie imaginară. Megawați pe hârtie, investiții în PowerPoint, firme fără angajați, proiecte fără șantier, dar cu acces la rețea blocat. Practic, am descoperit energia regenerabilă din șmecherie.
Bolojan spune că s-au dat autorizații de racordare unor companii care „nu fac nicio investiție”, unele nou-înființate, fără angajați. Minunat. Firmă fără angajați, fără producție, fără panouri, fără turbine, fără curent, dar cu aviz. Asta nu e economie. E paranormal administrativ.
Și apoi vine fraza care merită pusă pe frontispiciul Transelectrica: „Sigur, n-a văzut nimeni de doi ani de zile așa ceva”. Evident. Cum să vezi? Era energie invizibilă. O vedeau doar inițiații. Ca în Harry Potter, dar cu ATR-uri și contracte.
Premierul spune că Transelectrica, „autostrada energetică a României”, ar fi tolerat fenomenul. Foarte frumos spus: autostrada energetică. Doar că, după descrierea lui, pare o autostradă unde benzile au fost rezervate de firme care nu au mașini, nu au șoferi și nu intenționează să plece nicăieri. Dar au locul ocupat. Iar cine chiar vrea să circule stă la barieră și i se spune: „Ne pare rău, rețeaua e plină de intenții”.
Aici e frumusețea sistemului: omul serios, cu bani, cu proiect, cu garanții, nu intră. Băiatul cu firmă de apartament intră, rezervă capacitate, apoi eventual vinde mai departe. Nu produce curent. Produce acces. Nu face investiție. Face intermediere. Nu construiește energie. Construiește rentă.
Și Bolojan o spune direct: unii „au făcut niște bani zdraveni”. Sigur că au făcut. În România, dacă nu poți produce valoare, produci blocaj. Și blocajul se vinde foarte bine. Mai ales când statul se uită în altă parte cu o competență admirabilă.
Întrebarea a fost dacă vorbim despre „băieți deștepți” din energie. Răspunsul lui Bolojan: „Exact”.
Extraordinar. S-au întors băieții deștepți. De fapt, nu s-au întors, că n-au plecat niciodată. Doar și-au schimbat tricoul. Înainte erau băieți deștepți cu contracte. Acum sunt băieți deștepți cu avize. Modernizare, domnule. Digitalizare. Șmecheria a trecut prin tranziție verde.
Și apoi ajungem la Hidroelectrica. Aici e partea aproape poetică. Bolojan spune că Hidroelectrica produce cam un sfert din energia României, dar nu a făcut investițiile necesare în stocare. Și explică foarte simplu: apa curge de la deal la vale.
Asta e probabil cea mai dură evaluare managerială din istoria recentă: „Ați avut profit pentru că apa curge în jos”.
Nu strategie. Nu viziune. Nu leadership. Nu excelență corporativă. Gravitație.
Managerii Hidroelectrica au descoperit un model de business revoluționar: râul curge, turbina se învârte, bonusul vine. Dacă Newton ar fi trăit în România, nu scria despre gravitație. Cerea indemnizație în consiliul de administrație.
Bolojan spune că, dacă Hidroelectrica ar fi pus baterii lângă baraje, putea stoca energia produsă la prânz, când prețul e mic, și o putea vinde seara, când prețul explodează. Simplu. Logic. Aproape banal. Tocmai de aceea nu s-a făcut.
Pentru că în România, dacă o soluție este evidentă, are șanse mici să treacă de comitet. Trebuie să fie complicată, scumpă, întârziată, consultată, reevaluată, contestată, reluată, apoi uitată. Altfel pare suspect.
Premierul spune că Hidroelectrica ar putea face 1.500 MW de stocare într-un an și jumătate, doi ani, dar „n-au făcut nimic”.
„N-au făcut nimic” e o frază scurtă, dar lovește ca factura la energie în ianuarie. Pentru că nu vorbim de o firmă de cartier care a uitat să schimbe neonul. Vorbim de una dintre cele mai importante companii energetice ale statului. O companie care stă pe apă, produce curent și totuși nu se grăbește să facă exact investițiile care ar putea ieftini piața.
Și de ce? Bolojan sugerează explicația clasică: dacă nu faci investiții, ai profituri mari pe termen scurt. Dacă ai profituri mari, iei bonusuri. Dacă iei bonusuri, te simți performant. Dacă te simți performant, nu te mai deranjează că performanța ta se bazează pe faptul că râul nu curge invers.
Asta e România corporativă de stat: bonus pentru gravitație, scuze pentru investiții.
Iar cetățeanul? Cetățeanul plătește diferența. Plătește energia mai scumpă. Plătește blocajele. Plătește lipsa stocării. Plătește rețeaua ocupată de proiecte fantomă. Plătește tot, pentru că în România factura este singurul document care ajunge mereu la timp.
Bolojan mai spune ceva important: la prânz poți avea energie foarte ieftină, chiar preț negativ, iar seara 700-800 de lei. Asta e piața noastră: la prânz energia e aproape gratis, seara te întreabă dacă ai rinichi disponibili.
Și de aici vine miza stocării. Nu e un moft tehnologic. Nu e un capriciu verde. Nu e o jucărie pentru conferințe. Este diferența dintre o piață echilibrată și o țară care se uită la soare la ora 13:00, apoi își aprinde lumina la ora 19:00 cu preț de hotel în Dubai.
Foarte bună și fraza finală: trebuie „să mențină lumina aprinsă” în aceste sectoare.
Da. Doar că în energie, lumina aprinsă deranjează exact pe cine trebuie. Când aprinzi lumina, vezi ATR-urile fără investiții. Vezi firmele fără angajați. Vezi companiile de stat care confundă profitul cu performanța. Vezi bonusurile care curg mai sigur decât apa. Vezi băieții deștepți care nu produc energie, dar produc costuri.
Și mai vezi ceva: că România nu e săracă doar pentru că nu are bani. România e sărăcită de mecanisme care transformă resursele publice în câștig privat și pierderile private în facturi publice.
Acum, sigur, Bolojan poate fi acuzat că vorbește prea dur. Dar poate că uneori trebuie vorbit dur. Pentru că dacă spui elegant „ineficiențe sistemice în alocarea capacității de racordare”, nu se sperie nimeni. Dacă spui „băieți deștepți”, încep telefoanele.
Și asta e diferența dintre administrație și guvernare: administrația constată că apa curge la vale. Guvernarea întreabă de ce, după atâția ani, banii curg tot în direcția greșită.
România are soare. Are apă. Are vânt. Are hidrocentrale. Are rețele. Are companii naționale. Are specialiști.
Ce nu are destul?
Rușine operațională.
Pentru că energia României nu s-a pierdut doar în fire.
S-a pierdut în avize, bonusuri, complicități, inacțiune și în talentul nostru extraordinar de a transforma orice resursă naturală într-o gaură administrativă.
Apa curge de la deal la vale.
Banii, se pare, curg invers: de la cetățean spre băieții deștepți.