26/09/2022
Clasarea este o modalitate de încetare a procesului penal, în faza de urmărire penală și poate interveni în mai multe situații, conform Art. 312 din CPP. De exemplu, la infracțiunile privind vătămarea corporală, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Dacă persoana vătămată (indiferent cât de grav a fost), nu vrea să depună plângere, atunci se va dispune clasarea. Dar fapta există, prejudiciul este cert și automat se pot obține despăgubiri.
În situația în care persoana vătămată are sub 90 zile de îngrijiri medicale, iar fapta nu a cauzat o infirmitate, prejudiciu estetic grav și permanent și celelalte consecințe prevăzute în Art. 194 din Codul Penal, chiar dacă depune plângere, se clasează dosarul, pentru că nu sunt întrunite condițiile pentru a fi trimis în judecată vinovatul de producerea evenimentului. Clasarea se mai poate dispune și când vinovatul decedează, poate fi de exemplu cazul unei coliziuni între două autovehicule, în care vinovatul nu poate fi tras la răspundere, având în vedere că a decedat, aceasta nu înseamnă că victima sau rudele victimei nevinovate nu pot primi despăgubiri.
Dacă aveți cunoștință de producerea unui eveniment rutier cu victime, indiferent de faptul că s-a dispus clasarea în dosarul penal, contactați-ne pentru a avea o discuție referitoare la cazul dumneavoastră!